Primăria Florești pune la bătaie 1 milion de lei pentru proiectele cetățșenilor, aceștia având posibilitatea de a obține până la 500.000 de lei pentru o idee propusă.

„Ne dorim mai ales creșterea implicării cetățenilor în viața comunității și o implicare activă a acestora în identificarea problemelor și găsirea de soluții. Oricine locuitor al comunei cu vârsta de peste 18 ani poate depune un proiect cu o valoare estimativă de 500.000 lei, inclusiv TVA. Nu avem domenii stbilite, e vorba de proiecte în orice domeniu. Pot fi finanțate toate proiectele de interes public local din toate domeniile care intră în aria de competență a Comunei Florești”, spune reprezentanții municipalității.

Proiectele trebuie să respecte o serie de criterii: să corespunda unui obiectiv de interes public local, să facă parte din aria de competență a Primăriei Florești, să nu intre in aria de competenta a altor organizatii, să fie în compatibilitate cu alte proiecte ale administrației locale aflate în desfășurare, să aibă delimitare și încadrare bine definte, să nu depășească bugetul maxim alocat unui proiect, să respecte prevederile legale aplicabile, să se încadreze în domeniile prevăzute, să nu existe un proiect similar în desfășurare/proiectare.

Proiectele vor fi analizate și validate în baza unor criterii clare, publice, și cu motivații în scris, de către reprezentanți ai autorității locale, iar apoi, votul și stabilirea câștigătorilor va fi exclusiv apanajul locuitorilor comunei.

Articolul precedentProtest | Angajații Penitenciarului Gherla ies în stradă pentru condiții mai bune de lucru
Articolul următorFOTO | Școlile speciale din judeţul Cluj, pregătite pentru începerea noului an școlar