Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, au fost depistaţi în situații ilegale 13 cetăţeni străini, bărbați și femei, câte 3 din Republica Moldova, Tunisia și Maroc, și câte unul din Algeria, Iordania, Chile și Federația Rusă.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cetățenii străini nu mai aveau un drept de ședere pe teritoriul României și nu au părăsit teritoriul țării noastre la expirarea acestuia și nici nu au efectuat demersuri necesare pentru prelungirea reglementării situației juridice.
Urmare a celor constatate, 7 persoane, din Republica Moldova, Tunisia, Federația Rusă și Maroc, au primit decizii de returnare și comunicări de părăsire, prin care sunt obligate ca în termen de 15, respectiv 3 zile să părăsească România, iar celelalte au fost îndrumate să depună documentele necesare în vederea reglementării situației juridice în scop de sudii sau membru de familie a unui cetățean român.
Doi dintre cetățenii din Republica Moldova au primit si decizia interzicerii intrării pe teritoriul țării noastre pentru o perioadă de 3 luni de la data ieșirii din țară.
Toti au fost sanctionati cu amenzi contravenționale în valoare de 5.700 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002, cu completările şi modificările ulterioare.