Patru persoane au fost rănite, miercuri dimineaţa, după ce un microbuz s-a lovit de un copac, în încercarea de a evitea coliziunea cu un utilaj. Evenimentul rutier s-a prosus pe pe DJ 109, în localitatea Vultureni, din județul Cluj.

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat, de 38 de ani, din comuna Răscruci, care conducea un microbuz în care se aflau trei pasageri, într-un vârf de rampă ar fi încercat să evite coliziunea cu un utilaj care se deplasa în aceeaşi direcţie şi ar fi pierdut controlul asupra autovehiculului, ulterior a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un arbore. (…) În urma evenimentului, atât conducătorul auto, cât şi ceilalţi trei pasageri, cu vârste cuprinse între 21 şi 41 de ani, au necesitat îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Cluj.

La faţa locului a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii desfăşoară cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentConsultanță de 18 milioane de euro, tocmită în săptămâna Ordonanței austerității. Un consilier din Guvern este marele câștigător: 500.000 de euro, într-o singură zi!
Articolul următorO rafinărie din centrul Ucrainei, lovită într-un atac rusesc