500 de mineri vor fi daţi afară săptămâna aceasta. Se anunţă proteste în Hunedoara şi Dolj. Siguranța sistemului energetic din România este ameninţată, spun sindicatele. 

Situație alarmantă! 500 de mineri riscă șă-și piardă loculd e muncă până la sfârșitul acestui an. Totul după ce Guvernul a schimbat, la mijlocul lunii decembrie, legislația decarbonării sectorului energetic.
 
„Modificările nu au fost supuse dezbaterii publice și nu au fost anunțate nici înainte, nici după ședința de Guvern!
Principalul efect este că unitățile de producție pe bază de cărbune care urmează să fie scoase din exploatare în următorii 10 ani (660 MW pe lignit până la finalul lui 2022, alți 1.425 MW pe lignit până în 2025 și încă 1.140 MW pe lignit și huilă până în 2032) nu vor mai putea fi trecute în așa-numita ″REZERVĂ TEHNICĂ ″, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a grupului public Salariatii Complexului Energetic Oltenia.
 
Potrivit sursei citate, grupurile energetice pe lignit de la Complexul Energetic Oltenia cu putere instalată însumată de 660 MW nu vor mai putea fi activate decât pentru o perioadă de 3 ani de la 1 ianuarie 2023 încolo și numai în anumite condiții stricte.
 
Liderul de sindicat declara ca spera ca ministrul Energiei sa revina asupra ordinului, pentru ca se pune in pericol siguranta energetica a Romaniei. 
In cazul în care nu se revine la aceasta ordonanța, cel mai probabil se va recurge la ample actiuni de protest, actiuni la care se vor alia și alte federații din minerit și energie.
 
Articolul precedentMotivul pentru care astăzi trebuie neaparat să mănânci un anumit tip de prăjitură
Articolul următorPrognoza meteo. Cum va fi vremea la începutul anului 2023