Ieri, 12 august, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Secția 2 Poliție Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au efectuat 6 percheziții domiciliare, în județele Cluj și Mureș, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru ”șantaj”- 6 fapte, ”înșelăciune” – 5 fapte și ”furt”, prin modul de operare ”acoperișul”.

Din cercetări a rezultat faptul că mai multi bărbați ar fi împărțit pliante publicitare, prin care ar fi oferit servicii de reparații sau întreținere imobile, inducând faptul că ar face reduceri substanțiale pentru pensionari. Ulterior, aceștia ar fi solicitat prețuri exorbitante pentru lucrările efectuate și la final, prin șantaj, ar fi cerut sume de zeci sau sute de ori mai mari decât costul efectiv. 

Prejudiciul astfel cauzat este de aproximativ 100.000 de euro.

Acțiunile se desfășoară în șase locații, în urma acestora urmând a fi identificate și ridicate mijloace de probă,  totodată efectuându-se toate activitățile procedurale ce se impun, pentru stabilirea situației de fapt.

Polițiștii vor pune în aplicare 6 mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în vederea audierii.

Activitățile se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, alături de polițiști ai Inspectoratelor de Poliție Județene Cluj și Mureș.

UPDATE 13 august – În baza probatoriului administrat în cauză, 7 persoane au fost reținute și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, continuă cercetările în cadrul dosarului penal constituit, în vederea probării întregii activități infracționale.

Articolul precedentVIDEO | Incendiu la un depozit din Cluj-Napoca! Două butelii au explodat
Articolul următorProf. Dr. Daniel David, la EC_Special by Electric Castle: „Revenirea la concerte și la evenimente ajută starea psihică a oamenilor după pandemie”