Potrivit Academic Ranking of World Universities/ARWU, unul dintre clasamentele internaționale de referință ale universităților, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) își păstrează locul între cele mai prestigioase universităţi din lume.

Prin urmare, dintre universitățile românești, UBB are cele mai multe domenii academice incluse în acest clasament.

Domeniul Matematică din UBB se situează în intervalul 301-400 din 500 de poziții incluse în ARWU. Administraţie publică, dezvoltat în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din UBB, se află pentru al doilea an consecutiv în top 200, situându-se în intervalul 151-200. Domeniul Geografiei se află în intervalul 201-300, iar domeniul Științelor pământului – în intervalul 401-500. Domeniul Fizicii UBB deţine un loc în primele 500 din lume.

Dat publicității miercuri, 26 iunie 2019, clasamentul Shanghai pe domenii de studiu cuprinde peste 4.000 de universități din întreaga lume, ierarhizate în funcție de 54 de domenii din zonele științelor naturale, ingineriei, științelor vieții, științelor medicale și științelor sociale.

„Noile rezultate ale rankingului Shanghai dovedesc încă o dată, dacă mai era nevoie, că universitățile mari, universitățile tradiționale din România au capacitatea de a concura cu cele din străinătate”, a precizat Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.

 

 

Articolul precedentFOTO | Au demarat lucrările de asfaltare pe drumul Gherla – Fizeșu Gherlii
Articolul următorParcul Central din Cluj-Napoca, iluminat cu LED