Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au fost solicitați în această dimineață să stingă un incendiu produs la acoperișul unei case din localitatea Bucea, comuna Negreni.
„Apelul de urgență a venit la ora 10:48, iar forțele de intervenție au constatat faptul că flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 4 mp. De asemenea, intervenția promptă a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Negreni a făcut ca incendiul să nu se extindă.
Ulterior, focarul a fost lichidat de către echipajele noastre, fiind dislocate la fața locului două autospeciale. Nu au existat persoane care să solicite sprijin medical. Din câte se pare, incendiul a pornit de la un burlan metalic izolat necorespunzător„, a transmis ISU Cluj.
Sursa: Realitatea de Cluj