Analistul politic Miron Mitrea nu crede că partidele din coaliția de guvernare au ajuns la o formă finală și comun acceptată privind așa-numitele măsuri de austeritate, precum reducerea sau supraimpozitarea marilor salarii din sistemul bugetar. Într-o intervenție la Realitatea Plus, Mitrea a afirmat că multe propuneri sunt nerealiste, iar altele sunt ineficiente.
Miron Mitrea a remarcat faptul, că în contextul temerilor legate de o potențială criză la nivel mondial, politicienii români lasă impresia fie că nu cred în astfel de scenarii, fie că le evită, din diverse rațiuni.
„Noi avem un guvern liberalo-socialdemocrat, ori lucrurile se văd altfel din fiecare tabără. Indiferent ce ne spunea cum Marcel Ciolacu, PSD și-a dorit dintotdeauna să trecem la impozitarea progresivă, așa cum există, de altfel, în întreaga Europă, cu excepția României și Bulgariei. Nu există o altă soluție în viitorul apropiat. Sigur, liberalii se vor opune.
Un alt lucru pe care trebuie să-l spunem în context este că PNRR a fost făcut neglijent, de către oameni care nu știu cum se fac astfel de programe. Am avut tineri miniștri care nu au fost niciodată director într-un minister sau secretar de stat și au ajuns să decidă o chestie atât de importantă precum PNRR”, a declarat Miron Mitrea la Realitatea Plus.
MITREA: NU POȚI FACE SCHEME DE IMPOZITARE PERSONALIZATE, PENTRU IONESCU SAU POPESCU
Analistul politic a puncat faptul că, în opnia sa, discuțiile legate de înghețarea și plafonarea, prin supraimpozitare a venituri foarte mari din sectorul bugetar, sunt mai degrabă de tatonare.
„Cele 3 partide de guvernare încep să discute despre ce măsuri trebuie să ia. Evident că nu se înțeleg, parcă vorbesc limbi diferite, au opinii diferite. Sigur, unii de acolo sunt oameni cu mare experiență și știu să-i păcălească pe alții mai puțin pricepuți.
Eu observ că sunt multe propuneri „serioase” făcute de oameni care nu știu sau nu înțeleg situația. Aici au dreptate Kelemen Hunor de la UDRM și președintele Klaus Iohannis, nu poți să impui un sistem de impozitare doar pentru angajații de la stat care au un salariu peste un prag, cel al șefului statului. Orice plângere la Curtea Constituțională îți aruncă în aer acest sistem.
Este evident că nu ne putem încadra, în 2024, într-un deficit bugetar de 3%. Ciolacu este foarte preocupat și presează pe ei. (…) Ceea ce sugerează el, printre altele, este că sunt prea mult angajați la stat și așa este, dar trebuie să găsească soluții realiste. În 2004, când eram ministru al Transporturilor, am interzis cumulul salariu-pensie la stat si am impus ca angajații din minister să nu aibă salarii mai mari decât secretarii de stat. Când i-am trecut pe directori de la salariile uriașe de la finalul anilor \”90 la cele cat ale unui secretar de stat mi s-a spus că o să plece o grămadă. N-a plecat nimeni.” a afirmat Mitrea.