Asociația ArtViitor, fondată de doi doctoranzi în Comunicare, desfășoară începând cu luna aprilie, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava un modul de formare cu tematica „educație media”, dedicat liceenilor.
Modulul presupune 12 activități în care, pas cu pas, peste 50 de liceeni învață ce înseamnă media, cum să se raporteze la informațiile pe care le citesc în mediul online, cum să diferențieze corect faptele de opinii, cum să identifice atât informațiile false sau malițioase, cât și fotografiile sau clipurile video care au fost alterate, cum să aplice gândirea critică în consumul mediatic, dar și cum să dezbată și să-și argumenteze părerile.
„Faptul că facem presă de mai bine de zece ani, atât eu pe nișa de fotojurnalism, cât și vicepreședintele Asociației – Loredana Bertișan-Pop pe zona de presă scrisă și online, alături de componenta de interes academic pe care amândoi o avem fiind doctoranzi în Științe ale Comunicării ne-au făcut să ne dorim să implementăm un astfel de proiect. Lucrăm de mai bine de opt ani cu copii din comunitățile din Transilvania și am identificat, de-a lungul timpului, această nevoie de educație media a adolescenților. Considerăm că este tare util ca ei să cunoască aceste concepte și să poată deveni cetățeni activi și bine informați”, a precizat Saul Pop, președintele Asociației ArtViitor.
„Este o reală bucurie să mă implic în acest proiect. De când am auzit despre aceste workshop-uri mi-am dorit ca elevii noștri să facă parte din grupul-țintă. Consider că experiențele multiple îi clădesc spre cea mai bună versiune a lor și noi trebuie să fim acolo pentru ei”, a declarat prof. Hisem Gabriela-Parascheva, responsabil-coordonator al proiectului din partea școlii.
Aceasta este prima ediție a proiectului „cuROST: educație media”, însă organizatorii își doresc ca modulul să devină unul „de tradiție”, care să fie absolvit de cât mai mulți liceeni.
Proiectul „cuROST: educație media” este derulat de Asociația ArtViitor și finanțat prin programul Efectiv Civic, dezvoltat de FDSC – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu RAF – Romanian American Foundation și cu sprijinul CJI – Centrul pentru Jurnalism Independent.
Despre ONG – Asociația ArtViitor
Asociația ArtViitor este continuarea firească a unui proiect comunitar început de Saul Pop și Loredana Bertișan-Pop încă din studenție, prin care cei doi au implementat mai multe campanii dedicate copiilor din mediul rural din județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș și Satu Mare. Fondată în 2022, asociația vrea să pună umărul la construirea unui sistem de educație coerent, orientat spre dezvoltarea copiilor și adolescenților.
Despre programul Efectiv Civic
Efectiv Civic este un program de educație civică și dialog intercultural pentru tineri dezvoltat de FDSC – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu RAF – Romanian American Foundation și cu sprijinul CJI – Centrul pentru Jurnalism Independent.
Inițiativa are ca focus:
- creșterea capacității a 15 ONG-uri în fiecare an pentru a oferi intervenții în două domenii importante pentru o democrație funcțională: educația media și dialogul intercultural
- dezvoltarea capacității organizaționale a ONG-urilor finanțate în vederea creșterii sustenabiliății acestora și a îmbunătățirii abilităților lor de a implementa proiecte
Bugetul total al programului este de 1.707.000 lei anual.
Despre FDSC – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare.
Despre RAF – Romanian American Foundation
Romanian-American Foundation (RAF) a fost înființată în 2009. Misiunea RAF este să promoveze şi să consolideze condițiile necesare unei economii de piață sustenabile și unei societăți democratice, care să asigure accesul la oportunități pentru toate segmentele populației din România. Intervențiile RAF acoperă trei priorități strategice: economie rurală, tehnologie și inovație, implicare civică. Programele educaționale sunt o componentă transversală pe parcursul tuturor intervențiilor noastre, oferind elevilor acces la educație de calitate și contribuind la sustenabilitatea programelor.
Sursa: Realitatea de Cluj