Premierul Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, cei doi purtând discuţii despre cooperarea bilaterală şi regională, sprijinul pentru Ucraina, Republica Moldova şi ţările din Balcanii de Vest în drumul lor european şi aderarea la Schengen. Potrivit unui comunicat oficial al Guvernului, prim-ministrul Marcel Ciolacu a explicat raţiunile strategice pentru o decizie favorabilă României în privinţa aderării la Schengen şi a mulţumit părţii elene pentru sprijinul constant oferit.

Potrivit unui comunicat al Executivului, prim-Ministrul Marcel Ciolacu a avut, luni, o întrevedere bilaterală cu prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, cu prilejul vizitei pe care o efectuează la Atena cu ocazia unei reuniuni a şefilor de stat şi de guverne din Sud-Estul Europei, inclusiv Balcanii de Vest.

„Discuţiile au vizat extinderea cooperării bilaterale şi regionale dintre cele două state, creşterea schimburilor economice şi impulsionarea cooperării în domenii sectoriale cheie, precum sectorul energetic. Cei doi prim-miniştri au discutat despre noile investiţii greceşti în România în domeniul energiei, participarea companiilor elene la proiectele de infrastructură din ţara noastră, dar şi despre prezenţa întreprinderilor româneşti pe piaţa din Grecia”, arată Guvernul, potrivit News.ro.

Potrivit comunicatului, „un aspect important atins în cadrul întrevederii a fost extinderea Spaţiului Schengen”.

„Prim-ministrul Marcel Ciolacu a explicat raţiunile strategice pentru o decizie favorabilă României şi a mulţumit părţii elene pentru sprijinul constant oferit”, transmite Executivul.

De asemenea, prim-ministrul român a reiterat sprijinul României pentru avansarea procesului de extindere, atât în regiunea Balcanilor de Vest, cât şi în vecinătatea estică a UE, pe baza meritelor proprii ale candidaţilor în îndeplinirea criteriilor necesare. Astfel, a accentuat susţinerea pe care România a acordat-o şi va continua să o acorde parcursului european al Ucrainei şi al Republicii Moldova şi, implicit, obiectivului deschiderii negocierilor de aderare cu ambele state, cât mai curând posibil.

„Cei doi demnitari au avut şi un schimb de opinii pe tema situaţiei de securitate în plan regional. Au fost prezentate măsurile luate de autorităţile române pentru a face faţă provocărilor actuale la Marea Neagră, ajutorul oferit Republicii Moldova şi Ucrainei, dar şi sprijinul de care are nevoie România, la nivel european, ca stat aflat în prima linie. Premierul român se află la Atena la invitaţia omologului său grec pentru a lua parte la o reuniune de lucru a şefilor de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei şi Balcanii de Vest la care vor participa preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel”, arată comunicatul.

„Întâlnire extraordinară cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, discutând despre cum să consolidăm cooperarea noastră bilaterală şi regională, să sprijinim Ucraina, Republica Moldova şi ţările din Balcanii de Vest în drumul lor european şi să ne apropiem de aderarea la Schengen”, a scris și premierul Marcel Ciolacu pe Twitter.

Premierul Marcel Ciolacu participă, luni la Atena, la o reuniune de lucru a şefilor de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei şi Balcanii de Vest, organizată de prim-ministrul Greciei Kyriakos Mitsotakis.

La reuniune vor mai participa preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, dar şi şefi de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei şi Balcanii de Vest.

Articolul precedentPoșta Română transmite că va da afară „pilele” din vechile guvernări. Mesajul transmis de companie
Articolul următorSindicatele din Finanțe își amână protestele după consultări cu ministrul Finanțelor