Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor a dat aviz favorabil proiectul prin care se creează posibilitatea cabinetelor medicilor de familie de a obţine statutul de unitate sanitară de utilitate publică.
„Astăzi, am mai făcut un pas pentru facilitarea asigurării asistenţei medicale primare, cu precădere în mediul rural. Prin proiectul de lege iniţiat împreună cu colegii mei şi care a primit raportul favorabil al Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, am creat posibilitatea cabinetelor medicilor de familie de a obţine statutul de unitate sanitară de utilitate publică”, a transmis deputata liberală Cristina Vecerdi, marţi, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a grupului parlamentar al PNL.
Ea a precizat că acest statut de unitate sanitară de utilitate publică permite darea în folosinţă gratuită a spaţiilor proprietate publică a unităţilor administrativ teritoriale cu destinaţie de cabinet de medicină de familie.
„Este un pas important pentru dezvoltarea reţelei sanitare de medicină primară şi atragere a tinerilor medici în această importantă specialitate”, a subliniat deputatul liberal.
Cristina Vecerdi a amintit că, în ultimii ani, s-a înregistrat o scădere „semnificativă” a asistenţei medicale primare cu precădere în mediul rural, fapt care îngreunează accesul la servicii medicale al populaţiei cele mai vulnerabile.
„Există zone întregi, putem spune deşertificate, unde pe distanţe de zeci de km nu poţi accesa servicii medicale primare”, a indicat deputatul PNL.
Ea a menţionat date furnizate de Federaţia Patronatelor Medicilor de Familie, conform cărora 328 de comune din România nu au niciun medic de familie, 559.611 de locuitori din România nuau nici un medic de familie în comuna în care locuiesc, în timp ce doar 1.496 de localităţi din România (47%) au suficienţi medici de familie.