Senatul a adoptat tacit proiectul legislativ prin care comercianții vor putea verifica vârsta persoanelor care cumpără țigări și băuturi alcoolice.

Proiectul de lege a fost adoptat fără dezbatere de Senat, însă Camera Deputaților va avea votul decisiv.

„Este important să ne asigurăm că cei care cumpără alcool și tutun sunt suficient de maturi și responsabili pentru a face alegeri informate și sănătoase în ceea ce privește consumul acestor produse.

Verificarea vârstei cumpărătorilor este o măsură importantă pentru a preveni accesul la aceste produse și pentru a reduce consumul lor la o vârstă fragedă”, susțin reprezentanții USR, inițiatorii proiectului.

Potrivit unui raport citat de inițiatori, 15% dintre fumătorii adulți din România, adică 1 din 6, au declarat că au început să fumeze înainte de 14 ani, iar 38% înainte de a împlini 18 ani.

Aceste date se bazează pe o cercetare a Organizației Salvații Copiii, din 2019, când 14,6% dintre copiii școlarizați, cu vârsta între 13 și 15 ani, fumau tutun clasic.

Astfel, unitățile comerciale care nu respectă legea vor fi amendate cu până la 500 de lei.

Țigările electronice și băuturile energizante

Alfred Simonis, președinte interimar al Camerei Deputaților,  a depus, în numele PSD, un proiect de lege care vizează interzicerea comercializării către minori a băuturilor energizante şi a ţigărilor electronice.

„În vederea reducerii expunerii copiilor şi a tinerilor la produsele de tutun, actul normativ propus extinde interzicerea comercializării prin automate şi interzicerea vânzării către tinerii cu vârsta sub 18 ani pentru: ţigaretele electronice, flacoanele de reumplere pentru ţigarete, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului“, afirmă iniţiatorii.

Proiectul pentru interzicerea vânzării țigărilor electronice a fost co-semnat de 89 de colegi ai șefului interimar al Camerei Deputaților. 

În acest caz, magazinele care nu respectă prevederea ar putea fi amendate cu 10.000 de lei și suspendarea activității pentru 30 de zile, la prima abatere. Cea de-a doua amendă ar fi de 20.000 de lei și o posibilă închidere a unității.

În ceea ce privește interzicerea vânzării băuturilor energizante minorilor, amenda este cuprinsă între 100 și 500 de lei, dar și suspendarea activității între 10 și 30 de zile, potrivit adevarul.ro.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPuya, semnal de alarmă pentru consumatorii de droguri
Articolul următorCod galben de ceaţă în judeţele Cluj şi Harghita