Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat viziunea sa în 10 puncte pentru viitorul NATO, într-un editorial de opinie publicat de Politico, la scurt timp după ce şeful statului şi-a anunţat oficial candidatura pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.
„Pentru a aborda seria largă de ameninţări şi provocări, NATO trebuie să fie echipată corespunzător. Scopul cheie al Alianţei este de a asigura apărarea colectivă a Aliaţilor prin îndeplinirea sarcinilor sale cheie de descurajare şi apărare, prevenire şi gestionare a situaţiilor, şi cooperare pentru securitate. Ca atare, prin dezvoltarea adaptării politice şi militare în desfăşurare, trebuie să facem NATO mai puternică”, scrie preşedintele, în articolul publicat marţi de Politico.
Decalogul pentru NATO
„Pentru a obţine acest lucru, înaintez un decalog pentru NATO”, mai precizează şeful statului român:
„1. Accelerarea îndeplinirii celor trei sarcini cheie antemenţionate ale NATO prin consolidarea capabilităţilor de descurajare şi apărare în linie cu deciziile luate la Madrid şi Vilnius, intensificarea cooperării prin construirea unei agende mai ambiţioase în acest domeniu şi dezvoltarea eforturilor privind gestionarea crizelor în vederea promovării stabilităţii şi securităţii în „regiunile de interes strategic pentru alianţă.
2. Continuarea sprijinirii Ucrainei atât timp cât e nevoie, precum şi susţinerea parcursului său gradual de a deveni o ţară membră a NATO şi UE.
3. Îmbunătăţirea interoperabilităţii forţelor NATO şi dezvoltarea rapidă a unei baze industriale de apărare în întreaga alianţă, cu încurajarea industriei de apărare din Europa.
4. Încurajarea atingerii pe cât de rapid este posibil a obiectivului de a investi 2% din PIB în apărare de către toate statele membre şi alocarea a 20% din cheltuieli pentru achiziţii de echipamente militare majore.
Iohannis: Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general NATO -VIDEO
5. Creşterea rezilienţei NATO şi a ţărilor membre în faţa atacurilor hibride şi cibernetice pentru protejarea infrastructurii critice.
6. Consolidarea parteneriatelor transatlantice prin intensificarea consultărilor şi a coordonării cu toate organismele relevante ale NATO.
7. Consolidarea parteneriatului strategic NATO-UE.
8. Accelerarea transformării digitale şi a investiţiilor în inovaţie având în vedere dezvoltarea tehnologiilor perturbatoare precum inteligenţa artificială.
9. Acordarea unei importanţe şi mai mari rolului NATO ca forum pentru consultări, coordonare şi pregătire în domeniul controlului de arme, dezarmării şi non-proliferării.
10. Evaluarea continuă a metodelor de lucru ale Alianţei şi asigurarea unei reprezentări geografice echilibrate în deliberări şi pregătirea deciziilor”.