Instanţa supremă îi va desemna, joi, prin tragere la sorţi, pe cei cinci judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale.
„În data de 12 septembrie 2024, ora 12,30, va avea loc şedinţa publică pentru desemnarea, prin tragere la sorţi, a celor 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024”, anunţă Instanţa supremă.
Şedinţa se va desfăşura la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti, sector 3.
Primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2024 a fost stabilit pentru data de 24 noiembrie, iar turul doi va avea loc pe 8 decembrie. Între cele două tururi, pe 1 decembrie, vor fi organizate alegerile parlamentare.
AGERPRES