O echipă de cercetători din Cluj-Napoca, formată din specialiști de la Institutul Transilvan pentru Neuroştiinţe (TINS) și Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), a dezvoltat o metodă inovatoare de înțelegere a activității cerebrale, care poate revoluționa domeniul neuroștiințelor. Această metodă, bazată pe analiza avansată a datelor obținute prin rezonanță magnetică nucleară funcțională (RMNf) și electroencefalogramă (EEG), simplifică interpretarea unui volum masiv de informații complexe și deschide noi orizonturi în cercetarea afecțiunilor precum autismul, depresia, traumatismele craniene și alcoolismul.

Publicată în jurnalul „Cell Systems” în august 2024, metoda este rezultatul unei colaborări de aproape un deceniu între cercetătorii români și instituții internaționale, precum Universitatea Miguel Hernandez din Alicante, Universitatea Politehnică din Valencia și Universitatea Heidelberg. Printre cercetătorii clujeni implicați în proiect se numără Ercsey-Ravasz Maria, Raul Mureşan, Varga Levente, Vasile Moca și Molnar Botond.

Cercetarea a pornit de la dificultatea de a interpreta volumul imens de date generat de tehnologiile moderne de scanare a creierului, precum RMNf, care adesea duc la rezultate contradictorii. Scopul echipei a fost dezvoltarea unei metode care să ofere biomarkeri preciși pentru diagnosticarea bolilor și afecțiunilor legate de activitatea cerebrală. Metoda propusă nu doar că este sensibilă și robustă, dar permite și anticiparea stării pacienților aflați în comă, indicând dacă aceștia se află într-o stare reversibilă sau nu.

Principala inovație a metodei constă în capacitatea sa de a trata două aspecte fundamentale ale activității cerebrale: non-staționaritatea (schimbările rapide și constante ale activității cerebrale) și întârzierile dintre activările diferitelor regiuni ale creierului. Tradițional, aceste aspecte erau abordate incomplet, necesitând volume mari de date pentru a obține rezultate concludente. Noua metodă propusă de echipa de la Cluj identifică cele mai puternice legături dintre ariile cerebrale, luând în calcul întârzierile, și abordează non-staționaritatea prin distribuții, oferind o imagine mult mai clară asupra activității cerebrale complexe.

Metoda reprezintă un progres major nu doar în cercetarea fundamentală, ci și în diagnosticarea bolilor care până acum erau dificil de identificat. Testele preliminare, de exemplu, au arătat că metoda ar putea anticipa care dintre pacienții aflați în comă au șanse de recuperare. De asemenea, utilizarea ei a fost validată pe date provenite de la mai multe specii de mamifere, ceea ce subliniază robustețea și relevanța acesteia.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentNOI ATACURI CU DRONE ALE FORȚELOR RUSE LA GRANIȚA ROMÂNIEI, ÎN ZONA BRAȚULUI CHILIA AL DUNĂRII!
Articolul următorPROBE DIN DOSARUL 2 MAI, ANULATE!