Consiliul Județean Cluj a primit vizita unei delegații chineze formate din oficiali și oameni de afaceri din provincia Shandong, condusă de către domnul Zhao Jiajun, viceguvernator și director general al Spitalului Provincial Shandong.
Scopul acestei întâlniri, la care au participat managerii spitalelor aflate în subordinea Consiliului Județean, precum și cei ai unităților medicale finanțate din bugetul forului administrativ județean, l-au constituit dezvoltarea relațiilor de cooperare dintre cele două regiuni înfrățite, cu accent pe sectorul medical, precum și identificarea de noi oportunități de parteneriate în acest domeniu.
Astfel, oaspeților străini le-a fost prezentat modul de funcționare al sistemului medical românesc și clujean, relația dintre administrația publică locală și spitale, precum și principalele atuuri pe care Clujul le deține în perspectiva unor posibile investiții chineze în domeniul sănătății. De asemenea, au fost prezentate cele 12 proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă aflate în implementare sau depuse pentru finanțare de către Consiliul Județean în ultimii ani și a căror valoare totală însumează peste 32,6 milioane de euro.
În cadrul discuțiilor purtate, autoritățile județene au pus un accent deosebit asupra a două proiecte de anvergură din domeniul medical ce urmează să fie implementate în județul Cluj, respectiv edificarea Spitalului Regional de Urgență Cluj și a Centrului Integrat de Transplant și Cercetare Medicală. Aceste investiții, a căror valoare totală estimată depășește 500 de milioane de euro, au prezentat interes pentru oficialii din Shandong, aceștia solicitând informații cu privire la modalitatea în care proiectele pot fi cofinanțate, precum și referitor la beneficiile pe care le vor genera aceste proiecte ce vor deservi întreaga regiune de Nord-Vest a României.
În ceea ce îi privește, membrii delegației chineze au fost interesați, în principal, de relația dintre sistemul de sănătate public și cel privat din țară, starea actuală a sistemului sanitar de stat, precum și de existența unor colaborări între unitățile sanitare românești și cele de peste hotare. De asemenea, oaspeții străini au realizat o prezentare a sistemului medical chinez, în special a Spitalului Multidisciplinar din Provincia Shandong, o unitate medicală ce înregistrează o adresabilitate de peste 100 de milioane de locuitori. Totodată, aceștia au adresat cadrelor medicale, managerilor și directorilor de instituții spitalicești prezenți la întâlnire invitația de a vizita provincia Shandong în vederea realizării unor schimburi de experiență și bune practici, inclusiv în deprinderea tainelor medicinei tradiționale chineze.
Programul delegației chineze a inclus și vizitarea Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, în scopul analizării câtorva dintre investițiile derulate în spital de Consiliul Județean, respectiv dotările cu aparatură medicală de cea mai nouă generație, modernizarea saloanelor și a ambulatoriului, reabilitarea bazei de recuperare, etc.