Lucrările de asfaltare derulate pe drumul judeţean DJ 109C Gherla – Fizeşu Gherlii – Ţaga – Geaca – Cămărașu (DN16) au fost finalizate, informează reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Cluj.
Astfel, au fost asfaltate două sectoare de drum în lungime totală de peste 24 de kilometri.
Anterior asfaltării au fost executate lucrări complexe de întreținere care au vizat, în fapt, un tronson de drum în lungime de aproape 38 de kilometri.
Pentru completa finalizare a investiției, urmează a mai fi executate și lucrări de realizare a șanțurilor, de completare a acostamentelor, de desfundare şi curăţare a podeţelor, şanţurilor şi rigolelor, tăiere de lăstăriș și vegetație din vecinătatea căii de rulare, precum și lucrări de marcaje rutiere pe toată lungimea drumului județean, susţine CJ