Cea mai nouă școală din România a fost inaugurată în comuna clujeană Florești. Este vorba de o școală are a presupus o investiție de aproximativ 10 milioane de lei. Școala a fost construită în întervalul 2014 – 2019, iar banii au provenit din bugetul local, spune primarul Horea Șulea.
Noua școală din Florești are 24 de săli de clasă, șase laboratoare, o sală festivă și alte spații dedicate activităților didactice și administrative. De asemenea, dispune de terenuri de sport. În această școală, pentru început, vor învăța 820 dintre cei 1.450 de elevi ai Școlii Gimnaziale Gheorghe Șincai.
De anul viitor, școala din cartierul Cetatea Fetii va avea și câte două clase de liceu, una cu profil real și alta cu profil umanist. Școala se află într-un campus care mai include o sală de sport, o creșă, dar și mai multe biserici.