Cantități uriașe de gunoi au fost strânse de pe malul Someșului Mic, în comuna Florești. Autoritățile locale estimează că au adunat deja peste 2.000 de metri cubi de deșeuri. Unele dintre deșeuri au fost aduse de râu din amonte, iar altele au fost aruncate de localnici.
Acțiunea de curățare a malurilor Someșului Mic a fost inițiată de Primăria Florești, în contextul în care gunoaiele strânse pe malul râului au provocat dezbateri aprinse. A existat și o petiție on-line inițiată de organizatorii festivalului Someș Delivery prin care semnatarii cereau autorităților să își facă datoria, după cum spun inițiatorii.
Primarul comunei Florești, Horea Șulea, afirmă că malurile au fost curățate abia în această perioadă deoarece procedurile birocratice au durat câteva săptămâni.
Primarul Horea Șulea crede că, cu toate eforturile autorităților locale, movilele de deșeuri vor apărea din nou. El crede că efectul amenzilor este foarte mic și spune că lucrurile se vor schimba doar prin educație. Primarul din Florești a declarat că a început deja un proiect educațional în acest sens care îi vizează mai ales pe elevii din comună, care sunt învățați să respecte natura.