Primăria a început acțiunile de dezinfecție a tuturor blocurilor de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

În ședința de Consiliu local de ieri au fost alocate sumele necesare pentru asigurarea tuturor cheltuielilor legate de dezinfectarea blocurilor de locuinţe din Cluj-Napoca.

În municipiul Cluj-Napoca sunt în prezent 3.795 de blocuri care au cel puțin 6 apartamente (din care 2.030 blocuri au minim 20 apartamente). Durata de implementare a unei asemenea acţiuni este 8-10 zile.

Interventia se va face in ordinea marimii cartierelor: Manastur, Marasti, Gheorgheni, Grigorescu, Zorilor s.a.

Procedura de implementare este următoarea:
– Se stabileşte zilnic lista cu adresele asociaţiilor de proprietari la care urmează să aibă loc acţiunile de dezinfecţie de către Direcţia ecologie urbană şi firma prestatoare a serviciilor de dezinfecţie
– Conducerea asociațiilor de proprietari unde se vor desfășura aceste acțiuni va fi anunțată cu o zi înainte cu privire la intervalul orar, modul de desfășurare a acțiunii, date referitoare la substanța folosită, etc.
– Asociaţiile de proprietari vor comunica tuturor locatarilor informaţiile transmise de către reprezentanţii Primăriei
– După realizarea acţiunilor de dezinfecţie, prestatorul de servicii va afişa la intrarea în bloc un anunţ care cuprinde tipul de acţiuni desfăşurate şi instrucţiunile de urmat după încheierea acestora
– Monitorizarea desfășurării acestei activități se va face de către reprezentanți ai Primăriei, care vor însoți echipele prestatorului de servicii și vor efectua recepția lucrărilor.

Dezinfecția se va face pe casa scărilor, lifturi și în alte spații comune, în intervalul orar 9.00-17.00. Lista cu adresele asociațiilor de proprietari unde se va face dezinfecția va fi actualizată zilnic pe site-ul Primăriei, www.primariaclujnapoca.ro, la secțiunea Administrație/Informații Publice/Comunicate.

Articolul precedentUn bărbat cu afecţiuni pulmonare a fugit dintr-un spital din Cluj-Napoca! Poliţiştii îl caută
Articolul următorLegătura dintre tutun și coronavirus! Un producător de țigarete ar putea salva planeta!