Un grav accident rutier a avut loc astăzi pe Drumul Național 7, la km 199+800m, în localitatea Călimănești.

Polițiștii au ajunși la fața locului au constat că în evenimentul rutier este implicat un autocamion și un autoturism, traficul fiind blocat în totalitate, ne transmit reprezentanții IPJ Vâlcea.

Două persoane care se aflau într-un autoturism înmatriculat în judeţul Cluj au murit.

„Sunt anunțate două persoane încarcerate în autoturism, inconștiente. Pompierii militari se deplasează cu o ambulanță SMURD, două autospeciale de descarcerare. Din nefericire, cele două persoane încarcerate, nu prezintă semne vitale” ne informează reprezentanții ISU Vâlcea.

La fața locului se află polițiștii Serviciul Rutier care efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii evenimentului rutier.

Imagine

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentCulisele statului paralel: Combinatul Siderurgic din Călăraşi, un mamut al industriei românești
Articolul următor1.768 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2