Intervenție pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă de locuit din Iacobeni.
Două autospeciale intervin pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o casă de locuit din localitatea Iacobeni, comuna Ceanu Mare.
„Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 12.20, iar la fața locului au găsit o casă de locuit, cu o suprafață de aproximativ 150mp, cuprinsă în totalitate de flăcări.
La fața locului a fost dislocat, preventiv, un echipaj SMURD, iar până acum nu au fost persoane care să solicite consult medical.
Focarele incendiului au fost limitate la scurt timp după sosirea echipajelor de intervenție la fața locului, fiind evitată propagarea focului la anexele aflate în imediata apropiere a locuinței„, a transmis ISU Cluj.
foto: Ovidiu Adrian Bucur
Sursa: Realitatea de Cluj