Consiliul Județean Cluj a recepționat studiul care indică structura optimă a viitorului Spital Pediatric Monobloc, respectiv modul de organizare a serviciilor medicale ce vor fi oferite. Studiul a vizat, în principal, identificarea necesarului de paturi, definirea circuitelor și a cerințelor privind organizarea lor, gruparea funcțiunilor, tipurile de finisaje necesare, etc.

            Astfel, Spitalul Pediatric Monobloc va avea nu mai puțin de 510 paturi pentru spitalizare continuă, la care se vor adăuga alte 50 de paturi pentru spitalizarea de zi și, respectiv, 65 de paturi pentru însoțitori. De asemenea, oferta de servicii medicale va crește și ea, spitalul urmând să devină o alternativă viabilă pentru pacienții care, în prezent, se adresează altor spitale de profil renumite din România și străinătate. Totodată, se va pune accentul pe îmbunătățirea experienței la internare a copiilor și însoțitorilor lor, prin reducerea stresului provocat de o astfel de procedură medicală, neplăcută pentru cei mici. Nu în ultimul rând, printre funcțiunile anexe propuse în incinta noului spital cu profil regional se numără construirea unei creșe/grădinițe, amenajarea unor trasee de plimbare și spații de joacă, magazine de jucării, etc.

             Având în vedere faptul că media anuală a externărilor se situează în jurul valorii de 24.000, experții care au întocmit studiul estimează o creștere a adresabilității viitorului spital pediatric, atât ca urmare a diversificării gamei de servicii medicale oferite și a creșterii gradului de confort și siguranță pentru pacienți și aparținători, cât și a reducerii barierelor în accesarea acestor servicii, precum costul ridicat, distanța prea mare, lipsa timpului, liste de așteptare prea lungi, etc. 

Pentru a putea fi previzionată modalitatea cea mai eficientă de organizare a viitorului spital, studiul a pornit de la situația actuală și cea prexistentă. Prin intermediul unei cercetări extrem de complexe a fost evaluată structura actualului Spital Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, vizată fiind o perioadă de patru ani, respectiv 2015-2019.  Au fost, astfel, analizați cei mai importanți indicatori de utilizare eficientă a serviciilor de pediatrie oferite, precum durata medie de spitalizare, rata de utilizare a paturilor sau complexitatea cazurilor spitalizate. Au fost, totodată, analizate în detaliu oferta de servicii medicale din sfera pediatrică din întreaga regiune, prognoza demografică, frecvența categoriilor și a grupelor de diagnostic, precum și nevoile anticipate de servicii de sănătate.

 

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentRealitatea PLUS voi! Împreună aducem familiile aproape – trimite un mesaj de suflet pentru români
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 119. Nota de plată pentru Bulgaria a venit