Un accident rutier în care au fost implicate 6 persoane a avut loc, seara trecută, în apropiere de Cluj-Napoca.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în ieri seară la un accident rutier petrecut între localitățile Apahida și Corpadea.

În momentul în care salvatorii au ajuns la fața locului, aceștia au găsit două mașini avariate, alături de șase persoane, care au reușit să iasă singure din autoturisme.

Două dintre acestea, un bărbat și o femeie, cu vârsta de aproximativ 50 de ani, au fost transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

De asemenea, la spital au fost transportați și doi minori. Toate persoanele implicate în accidentul rutier erau conștiente și cooperante.

“Pompierii au participat la această intervenție cu două autospeciale cu modul de descarcerare, alături de un echipaj SMURD. În sprijin au venit și două ambulanțe SAJ“, a transmis ISU Cluj.

Imagine

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentMedicamente și materiale medicale donate de România în sprijinul Ucrainei! Unde puteti face donații
Articolul următorPOIM: Au fost semnate 160 contracte de finanțare cu o valoare totală de aproximativ 650 milioane lei