Poliţiştii clujeni au intervenit pentru clarificarea circumstanţelor producerii unui eveniment rutier cu pagube materiale, produs în municipiul Cluj-Napoca.

Evenimentul s-a produs pe fondul nepăstrării unei distanţe de siguranţă în mers, la intersecţia străzilor Aurel Vlaicu şi Bulevardul 21 Decembrie 1989, fiind implicate două autoturisme.

Întrucât conducătorul auto care a provocat evenimentul, respectiv un bărbat de 58 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, emana halenă alcoolică, a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv.

Acesta avea o concentraţie de peste 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma rezultatului, bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de bărbat, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea acesteia, bărbatul să fie prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

Articolul precedentÎNCHISOARE DE PÂNĂ LA TREI ANI! A ucis un câine și l-a fotografiat, agățat de gard
Articolul următorUn bărbat a dipărut în Cluj-Napoca. Poliţiştii fac apel la cetăţeni pentru a-l găsi