Poliția a fost sesizată în cursul serii trecute, în jurul orei 21.40 cu privire la producerea unui accident de circulație, impactul fiind produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția străzilor Florilor și Cetății din comuna Florești.

Conform primelor date furnizate, conducătorul unui autoturism, în vârstă de 32 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa pe strada Florilor, la intersecția cu strada Cetății, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un tânăr de 28 de ani, din Cluj-Napoca, pe strada Cetății cu direcția strada Eroilor.

În urma impactului, conducătorul motociclului, alături de pasagera acestuia, o tânără de 25 de ani, au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Testările alcoolscopice au reieșit negative.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentLudovic Orban, adevărul despre șantajul din tabăra lui Cîțu: Primari lăsați fără bani, oameni sunați să-și retragă like-urile: „Nu voi acceptă niciodată să las PNL pradă PSD”
Articolul următorBilanț coronavirus – 5 septembrie – Autoritățile anunță noile statistici – Câte infectări s-au înregistrat în ultimele 24 de ore