Un conducător auto de 71 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa pe DN1C, în localitatea Fundătura, pe fondul altor preocupări de natura a-i distrage atenţia, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea cadosabila. 

Bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. 

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„Două autospeciale și un echipaj SAJ au fost alertate în jurul orei 11.40 ca urmare a răsturnării în afara părții carosabile a unui autoturism, pe raza localității Fundătura.

Pompierii au găsit autoturismul răsturnat pe plafon și ocupantul ieșit din acesta.

Bărbatul a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Acesta era conștient și cooperant”, a transmis ISU Cluj.

Articolul precedentA fost finalizată asfaltarea drumului județean ce leagă Mărişelul de Măguri Răcătău
Articolul următorCoronavirus România, bilanț oficial 10 iulie. 592 de cazuri noi și 13 decese. Situația pe județe