Astăzi, pe Drumul Național 17, între localitățile Șieu-Magheruș și Podirei a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea a patru persoane, printre care și un copil de 11 ani.

 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, impactul a avut loc între o autospecială care circula pe direcția Bistrița-Beclean, condusă de un tânăr, de 21 de ani din Bistrița și un alt autoturism care circula pe aceeași direcție și care era condus de un bărbat de 48 de ani din Dej. 

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducatorului autospecialei și a unui pasager din aceasta și a două persoane din celălalt autoturism implicat, toți transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate de către Serviciul Rutier, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

 

UPDATE: 

„În urma accidentului rutier produs pe DN 17, între localitățile Șieu-Măgheruș și Podirei, la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița au ajuns astăzi (26 februarie) cinci persoane, după cum urmează: un bărbat în vârstă de 21 de ani din Bistrița, un bărbat în vârstă de 34 de ani din Blăjenii de Sus, un bărbat în vârstă de 48 de ani din Dej, o femeie în vârstă de 49 de ani din Dej și un minor în vârstă de 11 ani din Dej.
Aceștia au suferit politraumatisme și în acest moment se află în curs de investigație la UPU, respectiv UPU Pediatrie”, a transmis Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentFostul ministru al Apărării, Victor Babiuc a încetat din viaţă la vârsta de 84 de ani
Articolul următorPostul Paștelui 2023. Tot ce trebuie să știi despre rugăciunile și ritualurile din cele 40 de zile