politisti

În noaptea de 2/3 septembrie a.c, în intervalul orar 23.30-01.00, a fost organizată o acţiune la care au participat poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoc, Secțiile de poliție 2, 3, 4, 5, 6 și 7, Formațiunile de Siguranță Publică și Patrulare.

Acțiunea a avut drept scop menținerea climatului de siguranță publică și respectarea legii, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale și a celor urmărite în temeiul legii.

Polițiștii au acţionat cu preponderență în zona cartierului Mănăștur, pentru neregulile constatate fiind nevoiţi sa aplice 10 sancțiuni contravenționale, dintre care 8 la OUG 195/2002 și 2 la Legea nr. 61/1991R.

Au fost legitimate 31 de persoane şi au fost verificate 30 de autovehicule, iar unuia dintre conducătorii auto i-a fost reţinut permisul de conducere.

Polițiștii vor continua acțiunile pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de siguranță.

Articolul precedentAproape 300 de elevi au promovat BAC-ul, la Cluj, în cea de-a doua sesiune
Articolul următorFOTO | Băiat de 23 de ani dat dispărut | Dacă îl vedeţi sunaţi la 112