Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități de verificare a modului în care prevederile legislative sunt respectate de către deținătorii legali de arme.

În cadrul acțiunile de control care s-au desfășurat în comuna Iara, din județul Cluj, a fost constatată o infracțiune la regimul armelor și al munițiilor, deținătorul legal al unei arme de vânătoare nerespectând cadrul legal incident regimului armelor și al munițiilor, în posesia acestuia fiind descoperită muniție pentru care acesta nu era autorizat.

În cauză se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

De asemenea, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 295/2004, iar în situațiile menționate măsura complementară a prevăzut anularea dreptului de deținere, respectiv folosire arme și muniții.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentFlorin Cîțu: De la 1 iunie începe revenirea românilor la normalitate
Articolul următorIa pastila SRS: Protestele și prognoza meteo