În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, echipe mixte de polițiști, jandarmi și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, pe raza întregului județ.

Au fost organizate acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificate circa 130 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate și au fost legitimate peste 2.600 de persoane.

Pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 au fost aplicate 229 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 36.600 de lei. 222 dintre acestea au fost aplicate persoanelor care nu au purtat masca de protecție.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în trafic, au fost controlate 347 de mijloace de transport persoane.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentBilanț coronavirus 5 noiembrie: 9.714 cazuri noi și 121 decese
Articolul următorVIDEO Klaus Iohannis a ajuns la ședința de Guvern: ”Sunt necesare MĂSURI ferme. Școlile să treacă TOATE în online, angajații la telemuncă”