Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu şi Galeria de Artă Kunsthaus7b, în parteneriat cu EUNIC (Rețeaua Institutelor Culturale Naționale din Uniunea Europeană), au vernisat, în corpul de legătură dintre cele două terminale de pasageri, din cadrul aerogării clujene, o expoziție de pictură şi fotografie intitulată „La masă”.

Prin intermediul expoziţiei „La masă”, aeroportul îşi propune să aducă din nou arta mai aproape de pasageri, continuând astfel programul „Artă la Aeroport”, demarat încă din anul 2015.

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, sprijină proiectele cultural-artistice de la nivel local, naţional sau internaţional, urmărind astfel să fie un promotor al iniţiativelor şi proiectelor artistice prezentate în spaţii neconvenţionale.

Lucrările sunt realizate de artiști din Austria, Franța, Germania, Ungaria, Italia și România, fiecare dintre ei aducând o parte a culturii lor şi un punct de vedere diferit asupra tematicii gastronomice a expoziției.

Expoziția „La masă” va fi disponibilă publicului călător și tuturor celor interesați, în perioada 09 iulie – 31 decembrie 2019.

Articolul precedentÎncă patru drumuri judeţene intră în reparaţie
Articolul următorAplicarea de marcaje restricţionează traficul pe A3