O nouă ediție a campaniei „Donează sânge! Fii erou!” a fost lansată de către Organizația Studenților Mediciniști (OSM) din Cluj.

Toți cei care vor să contribuie, pot merge să doneze sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, str. Nicolae Bălcescu, nr. 18.

Campania se va desfășura, la nivel național, în perioada 6-10 mai 2019.

„România se află în continuare pe ultimele locuri în Europa la capitolul donării de sânge – doar 3% din populaţia adultă (cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani) donează sânge. Cu toate astea, în situaţii limită, clujenii și în general românii au demonstrat solidaritate şi simț civic, stând ore în şir la coadă pentru a dona sânge. Chiar dacă pe moment aceste situaţii sunt rezolvate, nevoia de sânge este însă una constantă. Din păcate, sângele nu poate fi cumpărat, nu poate fi produs și nu poate fi obținut decât prin bunăvoința noastră și a celor din jurul nostru”, informează Studenții Mediciniști din Cluj.

„Evenimentele nefavorabile care au loc în fiecare zi ne demonstrează că ne confruntăm cu un deficit major de donatori de sânge atât la nivel local, cât și la nivel național. Am observat creșterea nevoii de sânge în multe arii medicale: boli oncologice, boli hematologice, diverse intervenții chirurgical și urgențe, precum și lipsa educației populației generale cu privire la actul donării de sânge și o scădere a influxului de noi donatori de sânge”, mai explică aceștia.

Potrivit lor, anual, peste 600.000 de români au nevoie de sânge și de preparate din sânge. Din păcate însă, de multe ori sistemul medical românesc se confruntă cu o criză de sânge, iar din acest motiv operații și tratamente medicale care ar salva viața pacienților sunt amânate.

Pentru a veni în sprijinul donatorilor, studenții mediciniști le reamintesc acestora de existența platformei „donez450”. Aceasta facilitează comunicarea dintre centrele de transfuzie sanguină și donatorii de sânge.

Articolul precedentCluj-Napoca, înfrățire cu municipiul Eskișehir din Turcia
Articolul următorMai multe localități din Cluj nu vor avea curent în următoarele zile. Vezi care sunt acestea