Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că Profi și Metro au retras de la vânzare mai multe produce din cauza unor alerte alimentare.

Astfel, din magazinele Profi a fost retras un sortiment de spanac contaminat cu virusul hepatitei A.

“PROFI acordă prioritate siguranței alimentare, motiv pentru care vă informăm că am inițiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la client a produsului SPANAC PUNGA 500g, furnizor KREPSIS AVANTAJ SRL, lot ROMANIA 845 ca urmare a contaminarii produsului cu virusul hepatitei A. Se recomandă persoanelor care dețin produsului descris mai sus să nu-l consume, ci să-l distrugă sau să-l returneze la magazin, urmând să primească în schimb contravaloarea lui. Ne cerem scuze pentru inconveniențele create!”, au transmis reprezentanții Profi.

La rândul său, Metro a retras un sortiment de morcovi (baby carrots) din cauza depășirii limitelor de Oxamil, care este un pesticid.

„În cazul în care aţi cumpărat produsele menţionate mai sus, vă rugăm să nu le consumaţi şi să le returnaţi în magazinele Metro Cash & Carry România SRL până pe 21.11.2022, urmând să
primiţi contravaloarea lor. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente cauzate de acest incident”, au informat reprezentanții Metro. 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL | Schema combinațiilor de la Transporturi – Ultima licitație de la CFR: Două miliarde de euro pentru 166 km
Articolul următorBani de liceu 2022-2023. Aproape 21.000 de liceeni primesc bani lunar