Altex România, liderul pieței de electro-IT din România, continuă extinderea magazinelor fizice la nivel național și inaugurează o nouă locație electro-IT în orașul Dej, județul Cluj. Cu o suprafață totală de peste 2.000 mp de tehnologie, magazinul proprietate este amplasat în Retail Park Dej, cel mai nou complex comercial din oraș, în urma unei investiții de peste 5 milioane euro. Aceasta este a 2-a deschidere din cele planificate pentru acest an.  

”Misiunea noastră este să facem tehnologia accesibilă tuturor românilor. Avem o abordare omnichannel, în care mizăm pe mixul de locații fizice și online, pentru o experiență completă a clienților noștri. Ne bucurăm să aducem la Dej cel mai mare magazin electro-IT din oraș, un stoc generos de produse la cel mai bun raport calitate preț, dar și servicii la cele mai înalte standarde”, a declarat Edvin Abdulachim, director comercial Altex.

Cu o suprafață comercială de peste 2.000 mp și un stoc de peste 50.000 de produse, magazinul Altex din municipiul Dej este situat pe strada Vâlcele nr 2A, în incinta complexului Retail Park Dej, realizat de Cometex, dezvoltator de parcuri de retail parte din grupul Altex. În plus, Altex își menține strategia și viziunea sa de producere a energiei verzi și reducerea amprentei de carbon, prin implementarea de becuri led, etichete electronice și sisteme cu panouri fotovoltaice de implementare. În parcare, clienții vor avea la dispoziție stații de încărcare cu trei prize fast-charge, pentru mașinile electrice.  

Doar ȋn ziua deschiderii, joi 6 aprilie, magazinul Altex are program extins, de la 7:00 la 21:00. Programul normal este de luni până sâmbătă, între orele 9:00 – 21:00, iar duminică, între orele 9:00 – 19.00.

În perioada 6 – 12 aprilie, toți clienții magazinului Altex din Dej pot profita de ofertele dedicate la produsele electro-IT mult dorite.

Toți cei care vor vizita magazinul Altex din Dej, în ziua deschiderii, sunt așteptați cu o mulțime de surprize, concursuri cu premii, oferte speciale, cooking show by Whirlpool,  dar și momente artistice, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Ansamblul Junii Gugulani o să încânte publicul cu un show de excepție cu dansuri românești, sârbești și țigănești, iar pentru cei mici Altex a pregătit momente de face painting și modelare cu baloane.

Special pentru această inaugurare, Credex oferă o rată cadou la orice produs achiziționat în rate fixe egale. Această ofertă este valabilă pentru cumpărături în rate, în valoare de minimum 2.000 lei. Campania este supusă unor termene și condiții și este valabilă în perioada 6 – 12 aprilie 2023 pentru achiziția de bunuri, exclusiv din magazinul Altex Dej.

Și Altex Travel se alătură acestui eveniment și a pregătit pentru clienți oferte speciale de vacanță.

  • Charter Creta-Heraklion, Grecia, Kasapakis Apthotel 2*, 7 npt, BB, de la 399 eur/pers. Zbor direct din Cluj Napoca.
  • Charter Hurghada, Egipt, King Tut Aqua Park Beach Resort 3*, 7 npt, AI, de la 469 eur/pers. Zbor direct din Cluj Napoca.

Despre ALTEX România

Altex este lider pe piața de retail din România, cu peste 120 de magazine deschise în țară. În aproape trei decenii de la ȋnființare, Altex s-a transformat dintr-un business local de import de televizoare, ȋn liderul pieței de produse electronice, electrocasnice, IT&C și multimedia din România.

Încă de la ȋnceput, compania Altex și-a propus să ofere produse de calitate adecvate nevoilor consumatorilor și soluții de finanțare accesibile.

Serviciul de 2X diferența versus alte magazine online sau offline asigură clienților cel mai mic preț din România.

Altex și-a diversificat, de-a lungul timpului, și serviciile, nu doar produsele. Pentru a-și ajuta clienții să aibă acces la finanțare, Altex a înființat Credex, o companie de credite de consum, care oferă soluții optime de finanțare la dobânzi scăzute, pentru achiziția articolelor de pe website și din rețeaua națională de magazine. Din 2021, prin serviciul Altex Travel, clienții Altex au posibilitatea să ȋşi achiziționeze vacanțe direct din magazinele Altex și Media Galaxy, dar și online, pe www.altextravel.ro.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentAccident între Chiuiești și Măgoaja! Un bărbat a fost rănit
Articolul următorBărbat din Sumurducu, dat dispărut de familie! Dacă îl vedeți, sunați la 112