Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, și Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Germaniei în România, vor efectua o vizită la Cluj-Napoca, miercuri, 26 septembrie, în cadrul unei noi acțiuni diplomatice franco-germane.
Cei doi ambasadori vor participa, în cursul dimineții, la ceremonia de inaugurare a noii uzine a filialei române a companiei Pfeiffer Vacuum (Nervia Industrial Park), care a beneficiat de o investiție de 13 milioane de euro.
De asemenea, doamna Ramis va lua parte la deschiderea „Seminarului de integrare pentru studenții străini”, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. Deschiderea seminarului va fi urmată, la ora 13.15, de o declarație de presă.
Cu ocazia vizitei la Cluj, cei doi diplomați vor vizita expoziția itinerantă de artă contemporană „Tânăra Creație Contemporană”, organizată de Fundația Culturală Intact în colaborare cu Primăria din Montrouge (Franța) și Primăria Cluj-Napoca, la Centrul de Interes (Strada Fabricii de Chibrituri numărul 9). Expoziția, dedicată descoperirii și promovării noilor talente din arta contemporană europeană, cuprinde 56 de lucrări realizate de artiști din șapte țări europene, printre care și opt artiști români.
După vizitarea expoziției, de la ora 18.00, Ambasadoarea Franței în România și Ambasadorul Germaniei în România vor face declarații de presă.