În cursul acestei săptămâni, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială, în colaborare cu angajaţi ai Ministerului Transporturilor – Registrul Auto Român (R.A.R.), au desfășurat o acțiune de verificare a respectării prevederilor legale de către persoanele fizice și juridice care efectuează lucrări de întreținere și reparaţii auto, care funcționează pe raza municipiului Cluj-Napoca.

La acţiune au participat un număr de 6 poliţişti locali şi 5 angajaţi ai R.A.R. Cluj.

Au fost efectuate verificări la 14 ateliere auto situate pe străzile: Morii, Căpitan Grigore Ignat, Bulevardul Muncii, Câmpina, Gării, Calea Florești, Traian.

Nereguli constatate:

  • desfășurarea activității de reparații auto fără deținerea documentelor legale;
    • lipsa acordului de funcţionare şi a aprobării de orar eliberat de Primăria municipiului Cluj-Napoca;
    • lipsa autorizaţiilor tehnice eliberate de către R.A.R. Cluj, nerespectarea domeniului autorizat, nerespectarea condițiilor inițiale de autorizare.

Pentru neregulile constatate s-au încheiat în total 24 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 30.200 lei, în 3 cazuri dispunându-se suspendarea activităţilor, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 99/2000 republicată, ale Legii nr. 12/1990 republicată, ale H.C.L. nr. 150/2009, ale O.G. nr. 82/2000 aprobată prin Legea nr. 222/2003 cu modificările şi completările ulterioare.