Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări cod galben de instabilitate atmosferică, care vizează mai multe județe din țară.

 

Astfel, potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iulie, ora 12:00 – 24 iulie, ora 22:00, la munte în jumătatea de sud a Moldovei și a Transilvaniei, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și sudul Banatului, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 30…50 l/mp.

 

Imagine

De asemenea, în intervalul 25 iulie, ora 04:00 – 26 iulie, ora 23:00, în Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, nord-vestul Munteniei și al Moldovei, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restranse 40…60 l/mp, mai arată ANM.

„Vineri, sâmbătă și duminică (24, 25 și 26 iulie), în sud-est vremea va fi călduroasă în orele amiezilor, iar disconfortul termic va fi accentuat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități. Manifestări de instabiltate atmosferică se vor semnala trecător și în restul teritoriului, dar pe suprafețe mai mici”, mai precizează ANM.

Imagine

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentFOTO | Accident urmat de incendiu între Cluj şi Oradea! Două persoane au fost rănite şi au ajuns la spital
Articolul următorCoVid-19: 1.119 cazuri noi, 487 vindecări, 24 decese