Aproximativ 450 de clujeni au răspuns apelului lansat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și au donat sânge în cadrul campaniei „Donăm împreună, UBB dă startul!”.

Ajunsă la cea de-a noua ediție, campania s-a derulat timp de 4 zile, în perioada 23-26 mai 2022, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Cluj (str. Nicolae Bălcescu nr.18), timp în care donatorii au fost îndrumați și informați constant de studenții voluntari din cadrul UBB, prezenți zilnic la Centrul de Transfuzie Cluj.

„Donăm împreună, UBB dă startul!” este o campanie adresată întregii comunități clujene și se dorește a fi mult mai mult decât o simplă campanie de donare. Ceea ce încercăm cu ocazia fiecărei ediții, dar și între campaniile punctuale de donare este informarea şi educarea pe tema importanței donării de sânge. UBB este parte activă a comunității, iar una dintre misiunile  esențiale ale unei universități este aceea de a genera comportamente și atitudini la nivelul societății”, afirmă reprezentanții UBB.

În cadrul primelor ediţii ale campaniei organizate de UBB, au donat peste 3.000 de persoane, sângele unui donator putând salva 3 vieţi.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentVremea 29 mai – Cod galben și portocaliu de vijelie în toată țara
Articolul următorDieta cu morcovi fierţi: rezultatele se văd imediat