Primăria comunei Floreşti va introduce autobuze şcolare pentru elevii claselor primare.

Acestea vor circula, începând de marţi, 1 octombrie 2019 şi vor avea şase trasee, transportul elevilor urmând să fie subvenţionat de primărie.

Potrivit oficialităţilor, staţiile care nu sunt comune cu cele ale CTP sunt temporare şi exclusive pentru transportul copiilor, iar poziţionarea acestora se va ajusta după prima săptămână. În momentul în care vor fi definitivate staţiile, se va trece la marcarea lor şi la montarea indicatoarelor.

„Elevii vor fi însoţiţi şi supravegheaţi de un poliţist local. În primele 2 săptămâni, în autobuze se mai afla un angajat al primăriei. Pentru ca cei mici să aiba un transport familiar, învăţătoarele de la şcoala vor avea acces în autobuze. În afara acestor persoane, nimeni nu va mai avea acces în autobuze”, îi asigură pe părinţi, Horia Şulea, primarul comunei Floreşti.

 

Articolul precedentFOTO | Lucrări de întreținere pe drumul judeţean 161G
Articolul următorTârgul de toamnă „Mineralia” la Cluj