Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus ieri reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2018, inculpatul a recrutat și adăpostit o persoană vătămată, într-un imobil de pe raza municipiului Cluj-Napoca și, prin inducere în eroare și constrângere, profitând de starea de dependență emoțională și fizică a acesteia, a obligat-o la practicarea cerșetoriei.

La data de 02.11.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj au efectuat o percheziție domiciliară, în urma căreia au fost ridicate mai multe telefoane mobile, carduri de memorie, dar și înscrisuri cu valoare probatorie.
În cursul zilei de astăzi, Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanților Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentToate amenzile emise de Poliția Locală Cluj-Napoca pot fi plătite cu ajutorul sistemul de cod de bare QR
Articolul următorAccident pe Calea Dorobanţilor din Cluj-Napoca! Un bărbat şi un copil au fost loviţi de o maşină (FOTO)