Un bărbat din județul Cluj a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior a fost pus sub control judiciar de către procurorii bistrițeni, după ce s-a certat cu fiul și ar fi încercat să îl lovească pe acesta cu o coasă. Clujeanul a reușit totodată să distrugă și două autoturisme. Totul s-a întâmplat, vineri, pe o stradă din municipiul Bistrița.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus, vineri 10 iulie, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 40 de ani, din Recea-Cristur, județul Cluj, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tulburarea liniștii și ordinii publice, violență în familie și distrugere. Ulterior, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa a dispus plasarea sub control judiciar a acestuia pentru 60 de zile.
„Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în seara de 10 iulie a.c., în timp ce se afla pe o stradă din Bistrița, din cauza unor neînțelegeri cu fiul său de 23 de ani, cei doi s-au ameninţat și agresat reciproc. La un moment dat, bărbatul de 40 de ani ar fi încercat să-l lovească cu o coasă pe celălalt, provocând astfel distrugeri la 2 autoturisme care erau parcate pe o stradă din Bistrița„, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, violență în familie și distrugere.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud