Vineri, 31 decembrie 2021, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dej au depistat un conducător auto de 40 de ani, din județul Sălaj, în timp ce se deplasa pe strada Bistriței din municipiu, aflându-se sub influența alcoolului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație în valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării probelor biologice.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentPoliţiştii clujeni au confiscat 40 de kilograme de articole pirotehnice
Articolul următorUn bărbat din Bistrița-Năsăud și un altul din Cluj, cu dosare penale! Unul era beat la volan, celălalt a condus fără permis