La data de 27 iulie, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce se afla într-un local public de pe strada Dâmboviței, din Cluj-Napoca, a fost agresat de către un tânăr, care, ulterior, a părăsit în fugă localul.

La fața locului, s-a constatat că un alt tânăr, din Cluj-Napoca, ar fi fost urmărit de către agresor și amenințat cu acte de violență.

Polițiștii de investigații criminale l-au identificat pe cel în cauză, stabilind că este vorba despre un tânăr, de 21 de ani, din Cluj.

Acesta a fost reținut de către polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare, fapte prevăzute de Codul penal.

La data de 28 iulie, față de bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile de către magistrați.

Articolul precedentUn DJ din Gherla va mixa pe scena mare a festivalului UNTOLD
Articolul următorDejul va fi reprezentat la cel mai mare concurs internațional de dans sportiv