Ieri, în jurul orei 07.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej au fost sesizaţi despre faptul că în Piaţa 22 Decembrie 1989, din municipiul Dej, pe terasa unui local, a avut loc o altercaţie între mai multe persoane, iar una dintre acestea a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului, în urma investigațiilor efectuate, au identificat 3 persoane care ar fi participat la scandal, respectiv 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 și 47 de ani, din Dej și comuna Mica, toţi fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Articolul precedentMuzeul de Artă din Cluj găzduieşte expoziția „Discord” a artistului Cristian Lăpușan
Articolul următorŞoferii care urcă băuţi la volan, în vizorul poliţiştilor dejeni