Dramă în familia unei femei din Dej care a născut un copil, iar după trei zile micuţul s-a stins din viaţă, după ce medicul care a monitorizat-o pe întreaga perioadă a sarcinii a refuzat să o consulte sau să îi facă ecografie.

Seria erorilor şi a neglijenţei medicilor a continuat până în ziua în care femeia a născut, respectiv în urmă cu câteva zile.

Tânăra din Dej a povestit  că, după ce a rămas însărcinată, a fost consultată şi monitorizată de un medic arab, la cabinetul particular al acestuia.

În urmă cu o lună, atunci când era însărcinată în luna a opta, femeia s-a simţit rău şi a mers la medicul arab pe care însă nu l-a găsit la cabinetul particular.

Astfel, tânăra a mers la spitalul din Dej, acolo unde medicul arab lucra, însă acesta a refuzat să o consulte. Doctorul a refuzat să o consulte în spital pe motiv că avusese destui pacienţi în acea zi, iar drept urmare, femeia a fost consultată de un alt medic, a doua zi. În urmă cu câteva zile, femeia a ajuns la spital pentru a naşte.

Seria greşelilor a continuat şi în ziua naşterii, având în vedere că, din nou, niciun medic nu i-a făcut femeii ecografie pentru a observa poziţia fătului.

Femeia a născut natural, cu acelaşi medic arab, care a anunţat-o că în spital nu există medic anestezist şi implicit nici posibilitatea unei operaţii cezariene. Din nefericire, bebeluşul a murit asfixiat din cauza cordonului ombilical înfăşurat în jurul gâtului, după aproximativ trei zile.

Familia copilului vrea să îl dea în judecată pe medicul arab pentru malpraxis, având în vedere numeroase erori comise în timpul sarcinii şi a naşterii, scrie observator.tv

Articolul precedent„Ziua Brâncuşi” va fi celebrată la Cluj-Napoca
Articolul următorÎnvățarea spre comunitate, dezbătută în cadrul unui proiect ERASMUS+ la UBB