Bobby Păunescu, regizor și președintele ARMIS, a reacționat, duminică seara, după ce USR a cerut demisia șefului Autorității Electorale Permanente (AEP), trimis în judecată. AEP, însă, a respins declarațiile făcute de partid.

„USR, un partid pe care noi l-am atacat de multe ori aici și l-am considerat un partid care nu este românesc, am crezut că este un partid frnțuzesc, iată că ne contrazicem. Acest partid vine și spune: <Se schimbă sistemul informatic pentru alegerile care vor avea loc în 2024, unde toți vrem o schimbare>. Se schimbă dup ce acest domn (n.r. Constantin Mitulețu-Buică) a semnat un acord cu domnul ambasador al Federației Ruse, prin care, nu ne spune ce, este implicată o firmă, pe surse.

Vrem să știm ce s-a întâmplat, ce ați semnat acolo. Trebuie să ne spuneți ce ați semnat, că sunteți plătit din banii noștri, sunteți angajatul nostru. Eu pun pariu că o să îl schimbe. Cine o să îl schimbe? Dumneavoastră, cei care v-ați săturat să vă treziți dimineața cu un coșmar pe care nu trebuie să îl aveți. Și aici nu este niciun fel de populism. Această țară este o țară bogată, președintele României a spus că această țară nu va suferi acestei crize. Uite că suferă! De ce? Pentru că domnul președinte nu știa sau nu a fost informat de către serviciile din jurul dânsului, adică SPP, că în România nu ai cum să faci aia, nu ai cum să faci aia.

Ideea este că acest om se încăpățânează să rămână acolo, pentru că este unul din pilonii statului criminal care este la final. Există deja conturi, există transfer de bani pe niște procese”, a precizat Bobby Păunescu, la un post TV.

Context

Purtătorul de cuvânt al USR Ionuț Moșteanu a declarat joi, 13 octombrie, că partidul a trimis o solicitare către președinții PSD și PNL, Marcel Ciolacu, respectiv Nicolae Ciucă, în care cer „demiterea urgentă” a șefului Autorității Electorale Permanente (AEP) Constantin Mitulețu-Buică.

USR susține că menținerea lui Buică în funcție ridică semne de întrebare „cu privire la buna şi corecta desfăşurare a alegerilor din 2024 şi, implicit, reprezintă un risc pentru democraţia românească”.

„Într-o democraţie, Autoritatea Electorală Permanentă este un câine de pază. Noi avem o problemă, legată de preşedintele acestei Autorităţi Electorale Permanente. De aproape un an este blocată în Parlament adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3. Ce facem? Stăm cu un preşedinte al AEP, instituţie în subordinea Parlamentului, trimis în judecată? Domnii Ciolacu şi Ciucă pare că sunt de acord, noi spunem că este inacceptabil. Ce se întâmplă în AEP nu este deloc în regulă şi pune în pericol democraţia românească”, a declarat Ionuţ Moşteanu.

USR mai transmite că e nevoie de un preşedinte nou la AEP şi de garanţii că procesele electorale din 2024 se vor desfăşura corect.  

 

 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorProteste uriașe în toată țara – Românii vor salarii și pensii mai mari