Potrivit ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, care a fost prezent marţi, 16 aprilie 2019, la Câmpia Turzii, există deja un studiu de fezabilitate făcut pentru tronsonul CFR Oradea-Episcopia Bihor-Cluj, care va face joncţiunea cu calea ferată de mare viteză către Budapesta.

Cuc a mai precizat că în acest an urmează să fie lansată proiectarea şi execuţia.

“Vorbim de modernizarea tronsonului de cale ferată cu sporirea vitezei. Aşa cum ştiţi, după modernizare va ajunge la 160 km/h pentru transport de călători”, a declarat Răzvan Cuc.

Acesta a mai precizat că în perioada următoare va merge să vadă cum lucrează constructorul pe bucata care va face conexiunea cu autostrada ce va veni din România, pe Suplacul de Barcău-Borş.

Articolul precedentMagazin de trabucuri cubaneze și dominicane, deschis în Cluj-Napoca
Articolul următorMuzica avangardistă a ansamblului Hyperion poate fi ascultată la Casa Tranzit