Au început lucrările de reparații pe firul II al linei ferate care leagă stațiile Cluj-Napoca Est și Apahida, informează reprezentanții companiei CFR Călători.

Reparațiile sunt finanțate din fonduri proprii ale companiei şi au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de circulație, prin menţinerea vitezei la 100 km/h pentru trenurile de călători şi, implicit, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a celor două moduri de transport în zona trecerii la nivel.

„Lucrările de reparații la linia de cale ferată între staţiile Apahida – Cluj Napoca Est se realizează prin ciuruirea integrală a prismei de piatră spartă şi buraj mecanizat cu maşini grele de cale, în vederea refacerii omogenităţii şi elasticităţii stratului de balast, restabilirea completă a calităţilor drenante ale pietrei sparte, precum şi eliminarea materialelor uzate din componenţa căii. Modernizarea trecerii la nivel de la km 491+906 presupune lucrări de refacere a căii fără joante, montarea de dale elastice interioare şi exterioare noi, înlocuirea traverselor de beton şi a materialului mărunt de cale deteriorate, turnarea unui strat geotextil şi ranforsat cu geogrilă, montarea unor tuburi de drenaj a apei colectate în apropierea pasajului, precum şi lucrări de protecţie a cablurilor aferente instalaţiilor feroviare”, precizează reprezentanții CFR Călători.

Potrivit acestora, lucrările nu vor afecta programul trenurilor de călători, circulația fiind asigurată, în zona șantierului feroviar, pe firul I. Lucrările vor dura câteva zile și au ca termen de finalizare data de 12 aprilie 2019.

 

Articolul precedentCurs gratuit de țesut și cusut organizat de către Școala Populară de Arte din Cluj
Articolul următorUSAMV pune în vânzare flori și plante aromatice