Cămara din această iarnă va fi mai goală din cauza scumpirilor fără precedent din ultimul an. Cei mai multi români merg la piață, se plimbă printre tarabe și se întorc acasă cu plasele mai mult goale. Și asta pentru că prețul legumelor s-a dublat sau chiar s-a triplat în unele cazuri. 

Comercianții se plâng că în acest an vânzarea este foarte slabă. În anii trecuți aceasta era perioada în care gospodinele pregăteau cămara pentru iarnă, însă acum situația stă cu totul diferit.

„Foarte greu, am pensia foarte mică, nu ajung banii. Am făcut și eu câteva borcane de zacuscă, luăm câteva vinete la pensie, dar cu pensia nu-ți ajunge”, spune o pensionară.

 

În piețe totuși prețurile sunt ceva mai mici decât în hipermarketuri. Însă chiar și așa oamenii nu își permit să cumpere prea mult.

Reporter: Cămara de iarnă ați pregătit-o?

Român: Cinstit, câte ceva din fiecare, dar nu mai sunt vremurile din trecut. Seceta ne-a costat și ce se întâmplă la vecini. Mă mai ia și amețeala câteodată, dar nu e de la tensiune, ci de la prețuri.

În piețe, prețurile murăturilor variaza între 8 și 20 de lei. De exemplu, o varză murată costă 8 lei pe kilogram, iar un kilogram de castraveți ajunge până la 20 de lei, la fel și un kilogram de gogonele.

În ultimul an legumele s-au scumpit și cu 100% în unele cazuri.

Românii care vor să cumpere borcane cu murături gata făcute trebuie să știe că prețurile pornesc de la 10 lei/borcanul cu ardei iuți și pot ajunge până la 50 de lei la borcanele de murături asortate.

 

Iar situația este departe de a se rezolva. Specialiștii spun că scumpirile masive abia de acum încolo vor începe. 

Articolul precedentCât de sănătoase sunt ouăle duble, cu 2 gălbenușuri. Care sunt superstițiile
Articolul următorNouă lege controversată în Afganistan. Femeile nu vor mai avea voie în parcuri